Parașutismul în România

       Primele parașute clasice apărute în România au fost de fabricație franceză. Cu aceste parașute s-au salvat în 1917 patru aviatori români: Bădărău, Secărescu, Mihalcea și Kally. Mulți inventatori români s-au gândit la construirea unei parașute proprii. Primul a fost Marcel T.D. Juvara, în 1916, apoi Grigorescu și Sziklay Ioan, în 1923. Dar aviația românească a fost dotată până la urmă cu parașute germane.

       Până în 1931 istoria parașutelor este legată de zborul avioanelor: aviatorii se salvează deseori sărind cu parașuta din avioanele în pericol sau cad victime parașutelor vremii. Astfel se salvează căpitanulGheorghe Banciulescu, care mai târziu va deveni primul aviator ce va pilota un avion având proteze la ambele picioare.

       În anul 1931 parașuta începe să fie folosită în lansări cu caracter sportiv de către Smaranda Brăescu, care devine prima persoană din istoria parașutismului românesc care stabilește un record mondial de parașutism. La 2 octombrie 1931 Smaranda Brăescu sare de la 6000 de metri altitudine, lângă Slobozia, în Bărăgan, cu deschidere imediată, și bate recordul mondial feminin de înălțime, care era deținut de parașutista americană Smith. După șase luni, pe 19 mai 1932, la Sacramento, Smaranda Brăescu bate și recordul mondial masculin, stabilind un nou record absolut de înălțime, de 7233 metri.